Curtea boierească

        În jurul anului 1800 curtea boierească  de la Caraclău era foarte importantă pentru familia Crupenschi, faţă de alte curţi boiereşti de la alte moşii, pe care această familie le deţinea, pentru că membrii de vază  (care au ocupat, ulterior, funcţii importante în principatul Moldovei) ai acesteia sunt trecuţi ca născuţi aici.

        Curtea era formată dintr-o clădire principală formată din cca.  patru odăi  (camere) destinate membrilor familiei boiereşti şi servitorilor „de sus”, cu funcţii importante cum ar fi: feciorii, cămărăşiţa, ciubucciul, cameristele etc., odăile dădeau într-un ceardac mic (conacuri în stilul moldovenesc de dinainte de 1800), fiind despărţite prin săliţe mici. Ferestrele erau mici şi aveau gratii de fier. Ograda (curtea) era înconjurată de un zid de bolovani. Odaile erau cam cinci pe cinci metri, cu paturi pe langă pereţi, afară de uşă, în aşa fel încât într-o odaie se puteau culca şase până la opt persoane.

        Alte clădiri mai mici (acareturi) erau destinate restului slujbaşilor: grăjdari, pietrari, fierari, bucatari, lemnari etc… pentru că numărul servitorilor ajungea până la cateva sute şi alte cladiri (grajdiuri, şoproane etc..) pentru cai, boi, vaci, păsări.

        Curtea boierească avea printre slujitori oameni de toate meseriile astfel că-n anul 1771 Costache Crupenschi şi-a putut permite să ridice o biserica din lemn cu meseriaşii lui (actuala capelă din cimitir).

        Boierii (bărbaţii) purtau, pe la 1800, costume orientale:

          -antiriu (haină lungă pentru anotimpurile călduroase)

          -brâu de şal

          -şalvari (pantaloni lungi foarte largi, stranşi pe gleznă)

          -giubea (haină lungă şi largă din postav, adesea căptuşită cu o blană pentru vreme friguroasă)

          -caftan (haină lungă şi albă, împodobită cu fir de aur- caftan (haină lungă şi albă împodobită cu fir de aur)

          -işlic (căciulă de blană scumpă, cilindrică, cu fundul din alt material)

          -in picioare mesti ( ciorapi ) si papuci

          -ciubote din piele fină, roşie

Cucoanele (femeile) până pe la 1810 purtau costumul oriental:

         -anteriu (haină lungă şi largă)

         -giubea (haină lungă şi largă din postav, adesea căptusită cu blană)

         -şalvari (pantaloni lungi, foarte largi, stranşi pe gleznă)

         -caţaveică (haină lungă căptusită cu blană de vulpe)

          Femeile au abandonat costumul oriental în timpul ocupaţiei ruseşti dintre 1806-1812, adoptând costumul european.

          Tot în timpul acestei ocupaţii odată cu prezenţa ofiţerilor ruşi începe să se pună capăt recluziunii femeilor, barierele de separaţie (de tip oriental) dintre bărbaţi şi femei încep să dispară: bărbaţii, în timpul zilei, încep să facă vizite femeilor, bărbaţii şi femeile iau masa în comun, se fac baluri la care participau ambele sexe, scrisorile dintre bărbaţi şi femei erau acum un fapt admis, etc…

          Boierul era ocupat în mare parte cu lucrurile ce priveau administrarea moşiilor, a rezolvării certurilor dintre supuşi, a doleanţelor de tot felul, în ceea ce priveste traiul de zi cu zi de pe moşie.

          Boierii se sculau mai târziu, cam pe la orele zece. Un fecior le turna apa dintr-o cofa cu un ibric, pentru a se spăla pe mâini cu sapun turcesc, apa curgând într-un lighean de alamă, după care se asezau turceste pe pat. Li se aduceau dulceţuri şi apă, urmată de cafea turcească.                  După aceea ciubucciul curţii sau feciorii particulari ai boierilor, care se aflau în vizită, aduceau ciubucele. Boierii preferau narghileaua, care avea o tigaie plină de tumbekiu aromatic,  foarte tare si fumul trecea prin apa din vasul de sub tigaie. Fumul era condus la gura fumatorului printr-o teavă subţire şi flexibilă învelită în piele, în formă de spirală, lungă de 3-4 metri. Urma apoi spălarea cu săpun turcesc cu apa turnată de un fecior cu ibricul dintr-o cofa cu apa, într-un lighean de alamă. După acest mic dejun, boierii se asezau pe divanuri (canapea fără spătar) turceşte şi stăteau la taifas ore întregi. Limba de conversaţie până în jurul anului 1830 era greaca, după aceea franceza. Ei discutau despre gospodarie, politică, afaceri, can-can-urile zilei . În timpul acesta bărbaţii trăgeau din narghilea şi ciubucciul, care era într-o camera alaturată, trebuia să aduca un alt ciubuc (o nouă porţie de tumbekiu) când unul dintre fumatori bătea din palme. Servitorii, la ţară, erau chemaţi prin bătaia palmelor şi nu prin clopotel ca la oraş. Femeile, cu puţine excepţii, nu fumau.

            Boierii şi cucoanele erau nedesparţiţi de mătănii, nişte bile de un centimetru diametru, făcute din: odgaciu, chiparos, fildes, sidef, chilimbar sau abanos şi care erau mişcate aproape mecanic pe tot timpul conversaţiei.

            Între orele două şi trei se lua dejunul, după ce se spălau pe mâini cu săpun turcesc, feciorul turnându-le apa cu un ibric, ce-o lua dintr-o cofa şi care curgea într-un lighean, de astă-dată din argint. Inainte de 1840 boierii mâncau mâncăruri pregătite după bucătăria turcească sau grecească: kuskebac, tingirikbak, friptură tocată la frigare etc..

             După aceea au adoptat mâncăruri pregătite după bucătăria franceză sau nemţească. La masa de pranz serveau cel puţin trei feciori (mai mulţi daca erau mai mulţi boieri în vizită) şi trei până la patru baieţi apărau cu pene de păun  boierii, de muşte. Se lua după aceea cafeaua şi vutca (un lichior gros şi slab în alcool). Urma spălarea pe mâini cu apă şi săpun la fel  ca înainte de masă. În timpul domniilor fanariote (1711-1821) boierii luaseră obiceiul celor de la Istanbul, acela de a consuma foarte puţin alcool. La masă serveau cel mult un pahar de vin. Renunţaseră la consumul excesiv de alcool de dinainte de 1711.

              După masa de prânz, dacă vremea era frumoasă, cucoanele ieşeau la plimbare, boierii şedeau, în continuare, la taifas, cu nelipsitul ciubuc.

              Când se însera, boierii şi cucoanele se aşezau la mese şi jucau cărţi: preference, stos sau ghiordum.

              Pe la zece seara se servea cina care era destul de îmbeşugată. Unii mergeau apoi să se culce, altii să joace cărti, alţii să discute.

              Vasele de bucatarie înainte de 1800 erau din cositor, după aceea se aduceau din Turcia vase de alamă şi lighene din argint; furculiţele aveau numai mânerele din argin , furca propriu-zisă era din fier turcesc. Porţelanurile, sticlăria din cristal au patruns în Principatul Moldovei dupa 1830, când luxul începe să se impuna la curţile boieresti. După pacea de la Adrianopole din 1829 monopolul turcesc asupra comertului Principatelor este desfiinţat, ele având voie să facă comerţ, după această dată, cu orice parte a Europei; este perioada când se stabilesc în Moldova foarte mulţi evrei, mare parte în Targu-Ocna. Simţiseră opotunităţile ce se iviseră cu această liberalizare a comerţului şi cu ajutorul legăturilor lor din occident au început să aprovizioneze cu obiecte de lux curţile boiereşti. Dacă înainte de 1830 mobila curtilor consta din paturi, mese, scaune şi lăzi în care erau ţinute hainele, după aceea au aparut mobile de lux, paturi şi mese, scaune, dulapuri, scrinuri, oglinzi etc.. Era şi perioada unei revigorari economice, boierii începuseră să-şi exporte grânele în ţările din apus, prin intermediul evreilor.

                Seara slujitorii curţii aprindeau lumânările din său de oaie (grăsime de oaie- e vorba de iluminatul de dinainte de 1860). Lumânările erau făcute în casă, lumina lor era destul de slabă, dădeau un miros neplacut şi trebuia, ca din când în când, un servitor să taie cu un fel de foarfece numit mucări, mucul carbonizat. Lumânările erau fixate în sfeşnice de argint. Lumânările din ceară erau destul de scumpe şi se foloseau rar, fiind utilizate, mai ales, în ceremoniile religioase.

                Mijloacele de transport pentru curtea boiereasca erau trăsurile, brasovencile şi harabalele. Trăsurile importate din occident chiar şi înainte de 1829, de către negustorii turci (numai ei aveau voie sa faca comerţul cu alte tări), erau cele mai luxoase; braşovencile erau trăsuri mai puţin luxoase, făcute la Braşov, iar harabalele erau făcute de fierarii curţii boieresti.

                Dar cel mai spectaculos eveniment era plecarea boierilor de la curtea de la Caraclău la Iasi sau la curţile de la celelalte moşii. Vătaful curţii organiza plecarea:

      – bucătarii şi rândaşii de la bucătărie plecau cam cu un ceas mai devreme cu o harabă ( căruţă), pentru că trebuia să pregăteasca mâncarea la primul popas stabilit, urmând ca atunci când soseau boierii, să pregătească numai friptura.

      -în prima trasură: boierul, cucoana şi copiii.

      -în a doua şi a treia trăsură feciorii, guvernantele, profesorii, dădacele, fetele din serviciul cucoanei. 

     – în brasovence cămărăşiţa (care răspundea de cămară), spălătoriţele, fetele din casă, ciubucciul.

     – în harabale era încarcat tot calabalâcul (bagajele necesare), perne, covoare, haine, etc..

      Totdeauna alaiul era însoţit de o căruţă specială în care se afla taraful cu lăutari ai curţii boiereşti care cântau din scripce şi din cobze.

              Când ajungeau trăsurile la popas, mâncarea era deja pregătită (numai friptura urma să fie pusa la foc). Servitorii aşezau covoarele pe iarbă, la umbră, pe covoare erau aşezate saltele şi perne, pe care se asezau turceşte boierii şi luau masa. Pe timpul mesei lăutarii cântau cântecele preferate de boieri. 

2 comments


  1. Cautand pe internetul in limba romana iata ca am nimerit pe pagina
    dumeavoastra. Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt placut surprins de calitatea articolelor
    de pe aceasta pagina si va doresc cat mai mult succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>